Există discriminare în şcoli?

De câte ori nu ţi s-a întâmplat să iei o notă mai puţin bună, pentru simplul fapt că părinţii tăi nu îi fac cadouri cadrului didactic respectiv? Sau pentru că nu ai părul blond, ochi albaştri şi haine prea elegante?

Cât de normal vi se pare ca bibliotecara să te îndrume în căutarea unei cărţi doar pentru că eşti îmbrăcat la costum şi să nu te bage în seama dacă ai venit puţin „prăfuit” căci nu ai coborât direct din maşina personală, ci poate ai venit pe jos până acolo?

Trăim printre aceste lucruri şi ne-am obişnuit cu ele, dar oare trebuie să ne obişnuim? Dacă ne obişnuim, vom deveni şi noi la fel. Vrem asta pentru copiii pe care îi vom avea?

Şcoala încalcă drepturile copilului. 25% din copii spun că li se întamplă des să se simtă discriminaţi faţă de alţi copii. 23% dintre aceştia se simt discriminaţi de către colegii lor sau de alţi copii, iar 21% de către profesori, se arată într-un chestionar realizat de membrii "SPUNE" şi Autoritatea Naţionala pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC).
41% din copii spun că li se întamplă să nu fie ascultaţi atunci cand îăi spun părerea. Ei nu sunt suficient protejaţi împotriva abuzului, consideră 55% din repondenţi.

Ce credeţi despre aceste statistici?

Ne plângem de discriminare…

Ne plângem de discriminare, suntem conştienţi că există şi chiar îi acuzăm pe ceilalţi că o încurajează. Dar ne-am gândit vreodată că poate şi noi facem asta, intenţionat sau nu?! E ceva normal să facem diferenţe între persoanele cu care intrăm în contact, căci, fiind oameni, nu putem să placem pe (sau să fim plăcuţi de) toată lumea. Şi astfel acţionăm în consecinţă: pe unii ii tratăm mai frumos, mai bine, iar pe alţii nu... Nu asta înseamnă discriminare? Atunci, discriminarea e ceva normal?

Raspunsul nostru rămâne ferm: nu.

Afirmăm acest lucru, întrucât nu putem trăi fără toleranţă, fără acceptare, fără dăruire. Tot ceea ce facem îi infuenţează întotdeauna pe cei din jurul nostru. Faptul că facem parte dintr-o familie, dintr-un grup de prieteni, dintr-o comunitate, înseamnă că nu putem trăi singuri. Avem nevoie de ceilalţi aşa cum ceilalţi au nevoie de noi. Avem nevoie atât de apă, cât şi de foc. Ambele sunt primordiale, dar câte dezastre pot provoca când sunt în cantităţi prea mici sau prea mari... la fel cred că este şi cu diferenţele care apar între noi. Nu putem fi toţi la fel şi nici nu ar fi prea interesant.

Prin această campanie ne dorim să fim mai atenţi la cei din jurul nostru. Să învăţăm că aşa cum noi ne dorim să fim acceptaţi, la fel îşi doresc şi ceilalţi de la noi. Aşa cum noi dorim să ne fie tolerate unele acţiuni, la fel şi ceilalţi îşi doresc ca noi să fim toleranţi cu ei.

A discrimina înseamnă să dai la o parte pe cineva, să îl privezi de ceea ce i se cuvine. Crezi că ai vreun drept sa faci asta?

Discriminarea la locul de muncă

Cred că acest fel de discriminare este cel mai des întâlnit. Aici intervin şi alte discriminări indirecte, cum ar fi cele de sex, etnie, studii, vârstă, handicap.
Exemplul cel mai practic şi pe care îl ştim cu toţii sunt evenimentele petrecute în Italia. Aceste evenimente negative au „pătat” şi „pătează” în continuare imaginea românilor. Din cauza acestor evenimente, sunt mulţi români care au rămas fără locuri de muncă şi care au lucrat cinstit ani de zile.
Am citit zilele trecute într-un ziar, că o româncă a fost la o emisiune şi a spus că stă cu bagajele făcute, gata să plece oricând. Este foarte supărată de faptul că ea şi toţi cei de acolo sunt discriminaţi argumentând prin faptul că munceşte cinstit, plăteşte taxe în oraşul în care locuieşte, într-un cuvânt îşi îndeplineşte datoria ca orice cetăţean italian, însă este privită ca şi cum ar fi o intrusă. Aceasta este de acord ca toţi cei care fac rău sa fie pedepsiţi, dar să nu se pună eticheta pe fruntea românilor ca fiind hoţi, ucigaşi sau violatori. Aceasta a continuat spunând că italienii care merg în SUA, prima dată când ajung acolo îşi cer drepturile, ceea ce este şi normal. Atunci românii de ce nu ar avea acest drept. Aceasta a mai argumentat spunând că dacă nu ar fi fost româncele nu ar fi avut persoane care să se îngrijească de bătrânii ţării sau de copii, aceasta susţinând că românii au făcut mult bine acolo dând dovadă de devotament, respect şi iubire faţă de aproapele.
Într-adevăr a fost o pledoarie susţinută de argumente bine gândite.Mi-a plăcut foarte mult ceea ce a spus şi în acelaşi timp mi se pare şi un act de curaj. Este foarte important să argumentăm întotdeauna ceea ce avem de spus.
Este foarte important să avem curajul să ne susţinem ideile şi să promovăm respectul faţă de aproapele.
Tu ce ai face ai fii în stare să îţi susţii ideile?

Poate vă întrebaţi de ce am ales această campanie?

Răspunsul este unul foarte simplu: suntem două studente care am fost şi noi discriminate. Da acesta nu este un subiect tabu, ci un subiect care cred că nu mai surprinde pe nimeni.
Dacă ar trebui să definim discriminarea am putea spune că există atât discriminare directă, cât şi indirectă.
Discriminarea directă este atunci când o persoană este tratată mai puţin favorabil decât altă persoană datorită originii sale rasiale sau etnice, religiei sau convingerilor, handicapului, vârstei sau orientării sexuale.
Discriminarea indirectă se întâmplă atunci când o dispoziţie aparent neutră, un criteriu sau o practică ce ar putea dezavantaja indivizii pe baza originii lor rasiale sau etnice, religiei sau convingerilor, handicapului, vârstei sau orientării sexuale, doar dacă această practică nu este justificată obiectiv printr-un scop legitim.
Cred că sigur v-aţi regăsit într-una din situaţii. Nu este ceva normal, dar se pare că aceasta combate normalitatea.