
Ne plângem de discriminare, suntem conştienţi că există şi chiar îi acuzăm pe ceilalţi că o încurajează. Dar ne-am gândit vreodată că poate şi noi facem asta, intenţionat sau nu?! E ceva normal să facem diferenţe între persoanele cu care intrăm în contact, căci, fiind oameni, nu putem să placem pe (sau să fim plăcuţi de) toată lumea. Şi astfel acţionăm în consecinţă: pe unii ii tratăm mai frumos, mai bine, iar pe alţii nu... Nu asta înseamnă discriminare? Atunci, discriminarea e ceva normal?
Raspunsul nostru rămâne ferm:
nu.
Afirmăm acest lucru, întrucât nu putem trăi fără toleranţă, fără acceptare, fără dăruire. Tot ceea ce facem îi infuenţează întotdeauna pe cei din jurul nostru. Faptul că facem parte dintr-o familie, dintr-un grup de prieteni, dintr-o comunitate, înseamnă că nu putem trăi singuri. Avem nevoie de ceilalţi aşa cum ceilalţi au nevoie de noi. Avem nevoie atât de apă, cât şi de foc. Ambele sunt primordiale, dar câte dezastre pot provoca când sunt în cantităţi prea mici sau prea mari... la fel cred că este şi cu diferenţele care apar între noi. Nu putem fi toţi la fel şi nici nu ar fi prea interesant.
Prin această campanie ne dorim să fim mai atenţi la cei din jurul nostru. Să învăţăm că aşa cum noi ne dorim să fim acceptaţi, la fel îşi doresc şi ceilalţi de la noi. Aşa cum noi dorim să ne fie tolerate unele acţiuni, la fel şi ceilalţi îşi doresc ca noi să fim toleranţi cu ei.
A discrimina înseamnă să dai la o parte pe cineva, să îl privezi de ceea ce i se cuvine.
Crezi că ai vreun drept sa faci asta?